Mînzînă le cere guvernanților să respecte legea pensiilor

Ion Mînzînă, președintele PSD Argeș, le cere guvernanților să respecte legea și să majoreze pensiile de la 1 septembrie cu 40%, în contextul în care asociațiile de pensionari anunță că, altfel, vor da în judecată Executivul și vor organiza acțiuni ample de protest în toată țara. 

 
Pensionarii – cei pe a căror muncă s-a clădit România – afirmă, la unison, că le-a ajuns cuțitul la os. 
 
Intenția Guvernului PNL de a nu majora pensiile la 1 septembrie decât cu 10%, deși Parlamentul, la inițiativa PSD, a aprobat o lege de majorare a acestora cu 40%, reprezintă o bătaie de joc la adresa acestor oameni, o acțiune cinică dacă ne gândim la tunurile financiare pe care le-au dat liberalii și acoliții lor în pandemie.
 
Astfel, asociaţiile de pensionari anunţă proteste de stradă în septembrie şi acţiune în instanţă dacă Executivul nu creşte pensiile cu 40%. 
 
Cele trei organizaţii care au făcut anunțul sunt Federaţia Naţională a Pensionarilor din România, Uniunea Generală a Pensionarilor din România şi Federaţia Naţională „Unirea” a Pensionarilor din România, care susţin că reprezintă interesele a aproape 5 milioane de pensionari. Cele trei federaţii naţionale au organizaţii de pensionari în toate oraşele, municipiile reşedinţă de judeţ, în oraşele din judeţele respective şi într-o serie de localităţi rurale. 
 
Oamenii susțin că au fost „ignoraţi, am putea spune chiar desconsideraţi de către Guvern”. 
 
Respectați legea, domnilor guvernanți! Respectați-i și pe cei care au muncit o viață întreagă și care merită, cu prisosință, un trai mai bun!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...