Întâlnire decisivă pentru renașterea echipei FC Argeș!

Primarul Piteștiului, Cornel Ionică, a organizat astăzi o întâlnire cu reprezentanții clubului FC Argeș 1953, consilieri locai și suporteri. Scopul disucțiilor a fost reînființarea echipei FC Argeș, fiind un lucru știut că municipalitatea este interesată încă de anul trecut de achizționarea brandului. “Mă bucur să pot anunţa că în urmă cu puţin timp am avut în sala mare de şedinţe a Consiliului Local o întâlnire care se poate dovedi determinantă pentru ca Piteştiul să aibă din nou o echipă de fotbal sub numele de FC Argeş. Împreună cu colegi din aparatul propriu al Primăriei şi cu mai mulţi consilieri locali m-am întâlnit astăzi cu reprezentanţi ai clubului FC Argeş 1953, printre care s-au numărat Ion Răileanu, Răzvan Tunaru, Oleg Iacomi, Iulian Ionaşcu, Florin Dobre şi Sevastian Tudor. La întâlnire a fost prezent şi domnul Constantin Stroe, preşedintele ACAROM, cel de numele căruia se leagă istoria relativ recentă a clubului FC Argeş. Cu acest prilej s-a ajuns la un consens, şi anume ambele părţi au stabilit drept ţel comun ca în cel mai scurt timp Piteştiul să aibă o echipă de fotbal care să se numească FC Argeş şi care să evolueze în eşaloanele superioare. S-a stabilit constituirea unei echipe de lucru care va analiza cele mai bune soluţii legale şi în concordanţă cu reglementările FRF pentru ca obiectivul să fie atins. Mă bucur să constat că există deschidere totală din ambele părţi pentru acest deziderat. Vă asigur, dragi piteşteni, că suntem preocupaţi să readucem în prim-plan FC Argeş şi nu vom precupeţi niciun efort în acest sens”, a declarat Cornel Ionică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – Adrian Frîntură , primarul comunei Moșoaia

Cu ocazia sărbătorii sărbătorii Sfântului Dumitru, transmit din suflet un călduros La mulți ani! tuturor celor care își serbează ziua numelui. Vă doresc sănătate, liniște, bucurii alături de cei dragi și cât mai multe motive de împlinire. Această sărbătoare să vă aducă pace în suflet, curaj în fața provocărilor și credință în fiecare pas pe […]

Citește mai mult...

Felicitare – Florea Ene, primarul comunei Ciomăgești

Cu prilejul sărbătorii Sfântului Dumitru, adresez tuturor cetățenilor care își serbează ziua numelui cele mai sincere felicitări și urări de bine. Fie ca sfinții să vă ocrotească și să vă călăuzească pașii, iar credința, pacea și lumina să vă umple sufletele! La mulți ani! Florea Ene, primarul comunei Ciomăgești

Citește mai mult...

Felicitare – Gheorghe Stancu, Primarul Comunei Bascov

„Cu ocazia sărbătoririi numelui de Sfântul Dumitru, primiţi un călduros “La mulţi ani”, multă sănătate, multe realizări şi tot ce vă doriţi lângă cei dragi. La mulţi ani!” Gheorghe Stancu, Primarul Comunei Bascov

Citește mai mult...