„Omul PNL-ului a făcut din Argeș un adevărat focar Covid-19, iar apoi a fugit!”

Deputatul de Argeș al PSD Nicolae Georgescu afirmă că Alexandru Guiță, cel care și-a dat demisia din funcția de director interimar al DSP Argeș, a condus dezastruos instituția, din moment ce Argeșul a ajuns printre „campionii” infectărilor cu Covid-19. „Omul PNL-ului a făcut din Argeș un adevărat focar Covid-19, iar apoi a fugit! A ales să procedeze așa după ce, sub coordonarea sa, Argeșul a devenit un adevărat focar de Covid-19.Bineînțeles, practica este una de casă în PNL. La fel a făcut în start de pandemie și fostul ministru al Sănătății, Victor Costache! Trebuie să recunoaștem, demisia lui Alexandru Guiță de la DSP Argeș nu este deloc vreo pierdere, însă ținând cont de cariera dânsului – cea militară – nu ne așteptam să dea chiar așa bir cu fugiții… Așadar, domnilor de la PNL, după ce ați distrus județul, după ce l-ați umplut de pozitivi, după ce ați numit în funcție un pensionar, acesta a ales să dezerteze! Suntem curioși ce numire aveți pe „tun”, ce membru PNL va prelua funcția… Însă, aveți grijă, argeșenii au nevoie de sprijin și de soluții concrete.P.S: V-ați lăudat cam repede cu faptul că ați rezolvat problema pandemiei…”, spune Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...