Primarul comunei Bălilești – Am dispus din nou măsuri de igienizare colectivă

Primarul comunei Bălilești, Victor Cătălin Turturică face un apel la toți cetățenii să ia toate măsurile de protecție pentru a evita infectarea cu coronavirus .

În ceea ce privește administrația locală, primarul Turturică a spus că va lua iarăși măsuri de igienizare colectivă, mai ales că în ultimele zile au apărut cazuri izolate și în comuna Bălilești.

„Am considerat că suntem în situația în care trebuie să ne informăm și să ne apărăm de ceea ce ne doream cu toții să dispară și anume, virusul care există și poate să ne facă probleme atât nouă, cât și celor dragi de lângă noi. Am aflat cu toții că a crescut numărul îmbolnăvirilor în județul nostru și au apărut cazuri izolate și la noi în comună. Vreau să transmit tututor locuitorilor că așa cum se prezintă situația, în județul nostru este mult mai multă implicare decât în alte județe. Se fac circa 400 de teste pe zi atât la spitalele de la Mioveni și Pitești, cât și la centrele private și urmează să se facă și la Câmpulung. În alte județe nu se fac atât de multe teste și cele care se fac primesc rezultate destul de greu de la Balș. Asta înseamnă că numărul raportărilor este mic pentru că și numărul testelor este foarte mic și nu pentru că nu există infectări. Trebuie să știm cu toții că dacă se descoperă din timp infectarea, tratamentul vindeca pe oricine, deci suntem cumva într-un orizont bun de protecție medicală în zona noastră.

Pe de altă parte, vă rog să intrăm în dispozitivul nostru de apărare în care am mai fost și să facem iar cei trei pași pe care i-am mai făcut și care au dat rezultaten- să ne spălăm bine cu apă și săpun mâinile și fața, să purtăm mască atunci când ne hotărâm să mergem în zone aglomerate și să păstrăm distanța unii față de alții.

Dragi cetățeni, haideți să încercăm cu toții ceea ce este în putința noastră ca să ne bucurăm unii de alții mai târziu. Vom reuși să ne apărăm numai dacă suntem toți de aceiași părere”- a precizat primarul comunei Bălilești, Victor Cătălin Turturică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...