Astăzi a intrat în vigoare legea insolvenţei persoanelor fizice

Legea a fost adoptată în mai 2015 și ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 ianuarie 2016. Guvernul i-a amânat, prin ordonanţă de urgenţă, aplicarea până la finalul acestui an, pe motiv că la data respectivă nu existau toate condițiile pentru ca legea să fie pusă în practică.
Parlamentarii nu au fost însă de acord cu această amânare şi au votat ca legea sa se aplice incepind cu 31 octombrie 2016.
Legea prevede ca românii care au rate trebuie să beneficieze de reglementări clare, care să îi protejeze de situația unei imposibilități de plată – datoriile persoanelor fizice în insolvență ar urma să fie achitate printr-un plan, ori prin intermediul lichidării bunurilor debitorilor.
Potrivit legii, executarea silită este o procedură aplicată numai în ultimă instanţă, atunci când debitorul nu își mai poate respecta angajamentele prevăzute în contractul de creditare.
Debitorul va fi considerat în imposibilitate de plată dacă nu va mai putea achita două sau mai multe datorii în decurs de peste 30 de zile de la data scadentă a acestora. În această situaţie, va putea depune o cerere de „insolvenţă” şi o propunere de plan pentru rambursarea datoriilor.
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Legea care deblochează hidrocentralele, promulgată

Legea care permite continuarea unor proiecte hidroenergetice începute înainte ca anumite zone să fie incluse în regimul ariilor protejate a fost promulgată de președintele Nicușor Dan. Daniel Zamfir, unul dintre susținătorii proiectului legislativ, salută decizia și spune că România trebuie să ducă la capăt investițiile în care au fost deja cheltuite sume uriașe. Senatorul PSD […]

Citește mai mult...

O zi pentru cei care aleargă spre pericol ca să-i salveze pe alții. 13 Septembrie, Ziua Pompierilor

O zi pentru cei care aleargă spre pericol ca să-i salveze pe alții. 13 Septembrie, Ziua Pompierilor Pe 13 septembrie sunt sărbătoriți pompierii din România, oamenii care aleg să fie acolo atunci când alții au nevoie de ajutor. În 2026 se împlinesc 178 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, moment care stă la […]

Citește mai mult...

Aseară s-au desfășurat acțiuni de dezinsecție în Mioveni

Aseară s-au desfășurat acțiuni de dezinsecție în Mioveni Aseară au fost efectuate operațiuni de dezinsecție în parcurile din Mioveni, în intervalul 19:00–00:00, precum și pe toate străzile din oraș și din satele aparținătoare, în intervalul 21:00–04:00. Acțiunea a avut ca scop combaterea insectelor și menținerea unui mediu cât mai curat și sigur pentru locuitori.

Citește mai mult...