Patronul firmei care a turnat asfalt direct pe iarbă este un apropiat al fostului președinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu

Florin Păcioianu, căci el este patronul firmei drum Construct Logistic, și-a bătut joc de banii unei comunități întregi, după ce a decis cu de la el putere și fără să respecte contractul semnat cu Primăria Mihăești, că important este să-și ia banul, chiar dacă toarnă asfalt direct pe iarbă. Poate e doar o întâmplare că firma lui Florin Păcioianu, un apropiat al fostului președinte al CJ Argeș, Constantin Nicolescu, a câștigat lucrările de asfaltare chiar în comuna natală a lui Nicolescu.

Același Florin Păcioianu a realizat numeroase lucrări cu primăriile din Argeș, despre a căror calitate nimeni nu a suflat un cuvânt. Ba mai mult, primarul comunei Micești, comuna unde își are și sediul Drum Construct Logistik, i-a oferit lui Păcioianu, în 2018, distincția eparhială Sf Neagoe Basarab.

Tot în mod întâmplător, firma lui Florin Păcioianu a fost și singura care a stârnit, la începutul acestuia an, interesul primarului din Țițești, Gheorghe Savu, care a câștigat un proiect de reabilitare a unui drum comunal în valoare de 1,5 milioane de lei. Milioanele să curgă în buzunarele lui Păcioianu, căci asfaltul se pune și pe iarbă.

Contactat telefonic de jurnaliștii de la institutiilestatului.ro,  pentru un punct de vedere cu privire la scandalul pe care l-a iscat firma sa în comuna Mihaești, Florin Păcioianu nu a încercat nici măcar o scuză. Pur si simplu, sfidând și opinia publică și plătitorii de taxe din comună, a spus doar –” Nu am niciun punct. Sunt plecat. ” Poate el nu are, dar organele abilitate trebuie să intervină urgent pentru a  face lumină în acest caz, căci primarul comunei Mihăești a promis că dă firma în judecată, dar până atunci firma lui Păcioianu trebuie oprită în a-și mai bate joc de banii altor contribuabili, mai ales acum, când multe primării din județ sunt pe punctul de a intra în faliment.

Maria Dobre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reamintire: puncte de prim ajutor și de distribuire a apei potabile, în perioadele de caniculă, în municipiul Pitești!

Reamintire: puncte de prim ajutor și de distribuire a apei potabile, în perioadele de caniculă, în municipiul Pitești! Ca urmare a temperaturilor ridicate din această vară și în conformitate cu prevederile legale, Comitetul Local pentru Situații de Urgență al Municipiului Pitești a dispus reactivarea punctelor de prim ajutor și de distribuție a apei potabile pentru […]

Citește mai mult...

Piteștiul devine mai curat: cele 11 noi platforme cu containere îngropate sunt gata de utilizare!

Piteștiul devine mai curat: cele 11 noi platforme cu containere îngropate sunt gata de utilizare! Noile containere îngropate din cartierele Tudor Vladimirescu și Frații Golești, precum și din zona Complexului Montanstar – strada Tudor Arghezi și din cartierul Prundu – strada Cornel Chiriac, sunt funcționale începând de mâine, 05.08.2026. Platformele sunt prevăzute cu un total […]

Citește mai mult...

Investiții în infrastructura sportivă din Pitești: șase școli vor avea terenuri sintetice noi

Investiții în infrastructura sportivă din Pitești: șase școli vor avea terenuri sintetice noi Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, anunță continuarea investițiilor în infrastructura sportivă destinată elevilor. În această vară, administrația locală amenajează terenuri sintetice multifuncționale, cu suprafață modulară, la șase unități de învățământ din oraș. Noile terenuri vor fi realizate la Școala Gimnazială „Marin Preda”, […]

Citește mai mult...