Trecem la ora oficială de iarnă

România trece , în data de 30 octombrie, la ora de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00, iar CFR Călători anunţă că trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

Trenurile de călători vor pleca din gări  după ora oficială de vară până în noaptea de 29  spre 30 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.

În noaptea de 29 spre 30 octombrie, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţii după ora 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Totodată, trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora Europei Orientale se face tot duminică, 30 octombrie 2016, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orele din mersul de tren în vigoare.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Momente înălțătoare, emoție și bucurie la Albota: A fost sfințită noua biserică din Cerbu

„Din cenușa unei mari încercări s-a născut #speranța unui nou început. După ce a fost mistuită de flăcări chiar în ziua de Crăciun a anului 2024, #biserica din satul Cerbu, comuna Albota, a fost reconstruită, iar astăzi, 25 octombrie, s-a săvârșit sfințirea noului lăcaș de cult, cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte […]

Citește mai mult...

Nicolae Georgescu, semnal de alarmă privind violența din școli și pierderea respectului față de profesori

Nicolae Georgescu, directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești și fost deputat PSD de Argeș, atrage atenția asupra unei probleme tot mai îngrijorătoare din sistemul educațional românesc: violența din școli și diminuarea respectului față de cadrele didactice. Într-o amplă analiză publicată pe pagina sa de Facebook, acesta vorbește despre cauzele conflictelor din mediul școlar, presiunile […]

Citește mai mult...

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...