Miuţescu evită să confirme sau să infirme negocierile cu Apostoliceanu

Zvonurile care circulă pe seama lui Sorin Apostoliceanu ca viitor candidat PNL la Primăria Piteşti nu îi pică prea bine preşedintelui PNL Arheş, Adrian Miuţescu. Nu pentru că ar fi vorba despre un pesedist pe care liberalii, în mod declarativ, i-ar scoate în afara scenei politice, ci pentru că subiectul pare a fi destul de sensibil printre liberali. Miuţescu a ţinut totuşi să precizeze că nu Narcis Sofianu sau Marius Postelnicescu sunt cei care au ceva de zis în ceea ce priveşte candidatul PNL la Primăria Piteşti, ci Biroul Politic. Asta pentru că cei doi liberali susţin că nici nu vor să audă de Apostoliceanu. Şi ca să depărteze cât mai mult atenţia publică de la acest subiect, Miuţescu a spus că PNL ar merge în tandem cu USR pentru un candidat comun la funcţia de primar. Oricum ar da-o, Apostoliceanu şi-a cam demonstrat şi caracterul şi poziţia printre penelişti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...