Argeșul în afara zonei de protecție a sistemelor antigrindină

Zeci de agricultori mari din Argeș au fost afectați de grindina care le-a distrus culturile în proporție de sută la sută, iar autoritățile nu au dat niciun semn că ar avea de gând să se implice în acest dezastru care va avea efecte asupra necesarului de alimente pentru oameni.

Prefectul a pasat răspunderea în spatele primarilor care au puteri limitate de bugetele afectate oricum de măsurile pe care au fost obligați să le ia pe perioada crizei sanitare.

Între timp, Ministerul Agriculturii a anunțat că numai în ultimele șapte zile a lansat 365 de rachete antigrindină pentru a proteja culturile agricole. În mod ciudat, deși Argeșul deține terenuri pe care se practică cu succes agricultura a fost lăsat în afara zonei de protecție antigrindină. Și nici în viitorul apropiat nu se întrevăd perspectivele unei includeri în aceste zone.

Ministerul Agriculturii a anunțat că în sezonul de combatere 2020, Sistemul Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor va proteja o suprafaţă de aproximativ 1.500.000 ha, prin funcţionarea unui număr de 65 de puncte de lansare (PL). Acestea aparţin Unităţilor Prahova, care asigură protecţia culturilor agricole în judeţele Prahova, Buzău, Teleorman şi Olt; Iaşi (pentru judeţele Iaşi şi Vaslui); Vrancea (judeţele Vrancea şi Galaţi); Timiş (în judeţul Timiş); Oltenia (în judeţele Olt, Dolj, Vâlcea, Mehedinţi). Argeșul nu există în planul de protecție al ministerului și nicio autoritate din județ nu s-a deranjat pentru a oferi și agricultorilor argeșeni un plus de siguranță. Se tot declară că agriculturii să facă bine să-și asigure culturile, un îndemn bun, dar foarte superficial, căci  pe consumatori nu îi protejează cu nimic de explozia prețurilor la alimente.

Sursa foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...