250 de polițiști argeșeni la datorie

Polițiștii argeșeni vor fi la datorie în minivacanța prilejuită de sărbătorirea Zilei de 1 Iunie, pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, dar și pentru asigurarea respectării regulilor de disciplină sanitară. Aproape 250 de poliţişti argeşeni vor acţiona, în medie, zilnic, în sistem integrat, alături de celelalte forțe de ordine, în vederea respectării normelor legale specifice stării de alertă, dar și pentru prevenirea faptelor ilegale. În contextul așteptatei relaxări a măsurilor restrictive, valorile de trafic încep să crească, fapt pentru care recomandăm conducătorilor auto să circule cu viteză redusă, permanent adaptată condiţiilor meteo-rutiere şi să adopte o manieră preventivă de condus, păstrând o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculele care circulă în faţă. Ca măsuri de precauţie pentru ocupanţii de autovehicule, amintim că purtarea centurii de siguranţă este un obicei care ajută la salvarea de vieţi. De asemenea, nu utilizați telefonul mobil în timp ce conduceţi. Când vă deplasaţi la cumpărături, acordați o atenție sporită locului unde parcați autovehiculul, modului de asigurare al acestuia și bunurilor lăsate în interior. Nu lăsați bunuri de valoare, genți sau portofele la vedere. Atenție la încărcarea și descărcarea cumpărăturilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...