Un bărbat de 35 de ani, din Câmpulung, bănuit de săvârşirea infracţiunii de viol, a fost reţinut de poliţiştii câmpulungeni, în cursul zilei de 14 mai
Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Câmpulung au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de viol şi au reţinut un bărbat de 35 de ani, din Câmpulung.
Din cercetări s-a stabilit că, în dimineaţa zilei de 25 decembrie 2019, ar fi constrâns o femeie de 25 de ani, să întreţină relaţii sexuale.
Pentru administrarea probatoriului au fost dispuse şi efectuate expertize medico-legale.
În cursul zilei de ieri, 14 mai bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]
Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]
CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]