De ce au fost suspendate autopsiile pe perioada stării de urgență?

Prin ordin de ministru, autopsiile au fost suspendate de perioada stării de urgență. Nu a spus nimeni de ce, dar medicii legiști suțin că numai prin autopsie se pot stabili cauza imediată a decesului.

Medicul Dan Manu a declarat că și alte țări au luat, în primă fază, această decizie, dar au revenit asupra ei când și-au dat seama că pot face descoperiri cu privire la efectele produse de coronavirus în organismul uman și prin urmare, ar putea face descoperiri și cu privire la eventuale tratamente. În România nu  a mai revenit nimeni asupra acestei decizii și există suspiciuni la nivelul opiniei publice cu privire la cauzele reale de deces, suspiciuni pe care autoritățile nu au de gând să le clarifice. Ba mai mult, tot pe perioada stării de urgență au fost suspendate și activitățile medicale dedicate bolnavilor cronici.  Așa se face că acești oameni ar putea să aibă de suferit din cauza agravării stării de sănătate prin neprezentarea la medic. În cel mai mare spital din județul Argeș domnește liniștea, căci din secțiile sunt aproape goale. Sub 200 de pacienți se află acum în spital, potrivit declarațiilor președintelui CJ Argeș, Dan Manu, în condițiile în care unitatea sanitară dispune de peste 900 de paturi. Manu este de părere că trebuie luate măsuri urgente pentru ca bolnavii cronici să poată beneficia de asistență medicală, drept prevăzut și în Constituție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică

CNA sancționează PRO ARGEȘ TV pentru 15 emisiuni. Consiliul a constatat încălcarea obligației de informare obiectivă și lipsa dreptului la replică Jurnalismul autentic nu înseamnă scandal cu orice preț și nici transformarea opiniilor în verdicte. El presupune documentare riguroasă, verificarea informațiilor din mai multe surse, prezentarea tuturor punctelor de vedere și respectarea adevărului. Critica este […]

Citește mai mult...

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026

Se oprește alimentarea cu apă potabilă în orașul Costești și comuna Buzoești în zilele de 27 și 28 iulie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA Piteşti va sista furnizarea apei potabile în orașul Costești și în comuna Buzoești, în zilele de 27 și, respectiv, 28 iulie 2026, pentru execuția lucrărilor de spălare a rezervoarelor de […]

Citește mai mult...

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost

Intervenții ale Poliției Locale în cazul persoanelor fără adăpost Miercuri, 22.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică, Serviciului Intervenție la Evenimente și reprezentanți ai Direcției de Asistență Socială au intervenit, în urma unor sesizări primite la dispeceratul Poliției Locale, pentru acordarea de sprijin unor persoane aflate în situații de risc. Intervenție în zona străzii […]

Citește mai mult...