Trei medici din Argeș s-au ales cu dosar penal pentru că au refuzat detașarea

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung au deschis dosar penal pentru trei medici din județul Argeş. Aceștia nu au respectat un ordin al prefectului prin care erau detaşaţi la spitalul din Câmpulung Muscel pentru a asigura asistenţa de specialitate pacienţilor infectaţi cu virusul Covid-19.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung a fost înregistrat la data de 30 aprilie 2020 dosarul penal nr. 870/P/2020, sub aspectul comiterii infracţiunilor de abuz în serviciu şi zădărnicirea combaterii bolilor, fapte prevăzute de art. 297 alin. 1 din C. pen. şi art. 352 alin. 2 din C. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 28/2020, constând în aceea că un număr de trei medici de diferite specialităţi în cadrul unor unităţi spitaliceşti de pe raza judeţului Argeş, contrar ordinelor Instituţiei Prefectului Argeş nr. 184/ 03.04.2020 şi nr.189/13.04.2020 prin care s-a dispus, începând cu datele de 6 aprilie 2020 şi 14 aprilie 2020, delegarea/detaşarea acestui personal medical la unităţile publice stabilite – respectiv Spitalul Municipal Câmpulung, în vederea asigurării asistenţei medicale de specialitate la pacienţii COVID-19 şi COVID-19 cu comorbidităţi, aceştia nu au dat curs acestui ordin, refuzând prezentarea la unitatea stabilită prin dispoziţiile mai sus-amintite”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...