Un fost jucător al FC Argeş este noul manager al lui Poli Timişoara

Fostul jucător al lui FC Argeş,  Adrian Neaga,  a fost numit luni în funcția de manager sportiv al clubului de fotbal ACS Poli Timișoara.
Adrian Neaga are legături strânse cu judeţul Argeş .De altfel, Neaga a declarat pentru Digi Sport că unul dintre motivele pentru care a ales să vină la Timişoara au fost chiar culorile clubului de pe Bega, alb –violet, culori care au reprezentat cândva emblema lui FC Argeş.
Cât priveşte FC Argeş, primarul Cornel Ionică declara că de pe urma acestuia nu a rămas decât  brand- ul pe care autorităţile nu au reuşit până acum să îl recupereze şi perspectivele sunt tot mai slabe .
Adrian Neaga a fost şi antrenor în Argeş, fiind cel care a antrenat echipa SCM Piteşti .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Momente înălțătoare, emoție și bucurie la Albota: A fost sfințită noua biserică din Cerbu

„Din cenușa unei mari încercări s-a născut #speranța unui nou început. După ce a fost mistuită de flăcări chiar în ziua de Crăciun a anului 2024, #biserica din satul Cerbu, comuna Albota, a fost reconstruită, iar astăzi, 25 octombrie, s-a săvârșit sfințirea noului lăcaș de cult, cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte […]

Citește mai mult...

Nicolae Georgescu, semnal de alarmă privind violența din școli și pierderea respectului față de profesori

Nicolae Georgescu, directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești și fost deputat PSD de Argeș, atrage atenția asupra unei probleme tot mai îngrijorătoare din sistemul educațional românesc: violența din școli și diminuarea respectului față de cadrele didactice. Într-o amplă analiză publicată pe pagina sa de Facebook, acesta vorbește despre cauzele conflictelor din mediul școlar, presiunile […]

Citește mai mult...

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...