
Doctorul Adrian Streinu Cercel a acordat un interviu celor de la Antena 3 în care a vorbit despre situaţia generată de noul coronavirus. Acesta a ţinut să precizeze că pandemia poate să dureze până în 2022. „Asta depinde strict de înţelepciunea noastră, iar această înţelepciune nu ne-o poate da nimeni dacă nu vrem să o vedem în noi”, a susţinut el. Întrebat când se termină pandemia, el a spus: „Cred că prin 2022”. Streinu-Cercel a mai spus că vaccinul împotriva coronavirusului ar putea să apară în 2021, „spre toamnă”. El a anunţat că în România se va primi o moleculă care să fie folosită în tratarea pacienţilor cu COVID-19, după ce a fost utilizată şi în est, inclusiv în China.



