Nemulțumiții din PNL încurcă listele altor partide!

Chiar pe ultima sută de metri pentru stabilirea listelor de candidați, iată că încă se mai fac jocuri și permutări la destule partide. Se pare că nemulțumiții din PNL, inclusiv din organizația argeșeană, vor să se refugieze pe locuri fruntașe pe listele altor formațiuni politice, încurcând ordinea stabilită anterior și dând peste cap planurile celor care au muncit în respectivele partide, mai mici. Dacă chiar se va ajunge ca aceștia să fie promovați pe listele altora, înseamnă că neperformanții liberali vor să facă praf și pulbere dreapta, cel puțin în Argeș, ajutând astfel (indirect) la succesul social-democraților la parlamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...