Apple și Google, aplicaţii pentru localizarea bolnavilor COVID-19

Companiile Apple şi Google au decis să colaboreze pentru crearea unor aplicaţii destinate smartphone-urilor în scopul localizării persoanelor infectate cu noul coronavirus şi a contactelor acestora, prin respectarea normelor de protecţie a sferei private.

 

 „Dat fiind că transmiterea COVID-19 se poate face prin apropierea dintre persoanele afectate, oficialii din domeniul sănătăţii publice au stabilit că depistarea contactelor constituie un instrument valoros pentru încetinirea răspândirii bolii. Autorităţi pentru sănătate publică, universităţi, ONG-uri din întreaga lume depun eforturi importante pentru dezvoltarea tehnologiilor opţionale de localizare a contactelor. Pentru a avansa această cauză, Apple şi Google vor lansa o soluţie completă care include sistemul Interfața programelor de aplicație (Application programming interfaces – API) şi tehnologii de operare pentru a asista la depistarea contactelor. Dată fiind nevoia urgentă, planul este să fie implementată această soluţie în două etape, fiind menţinute sistemele puternice de protecţie a sferei private a utilizatorilor”, anunţă cele două companii americane din domeniul tehnologiei informaţionale.

 

„Iniţial, în luna mai, ambele companii vor prezenta sisteme de tip API care permit interoperabilitatea între dispozitive Android şi iOS prin utilizarea de aplicaţii ale autorităţilor de sănătate publică. Aceste aplicaţii oficiale vor fi disponibile pentru a fi descărcate de către utilizatori prin respectivele magazine online de aplicaţii (app stores). În al doilea rând, în următoarele luni, Apple şi Google vor colabora pentru a permite lansarea unei platforme mai largi pentru depistarea contactelor, funcţională prin sistemul Bluetooth, integrând această funcţie în alte platforme. Aceasta este o soluţie mai robustă decât sistemul API şi va permite participarea unui număr mai mare de persoane, dacă optează pentru acest lucru, permiţând şi interacţiunile cu un sistem mai larg de aplicaţii şi autorităţi de sănătate publică. Normele private, transparenţa şi acordul au cea mai mare importanţă în acest efort şi aşteptăm să construim această funcţie în consultare cu părţile interesate. Vom publica informaţii despre activităţile noastre pentru a putea fi analizate de alţii”, precizează Apple şi Google, potrivit Stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-a făcut recepția lucrărilor la proiectul Renovare energetică – Liceul Teoretic Ion Barbu

S-a făcut recepția lucrărilor la proiectul Renovare energetică – Liceul Teoretic Ion Barbu Astăzi, 27 iulie 2026, în prezența primarului Cristian Gentea, Primăria Municipiului Pitești anunță recepția la finalizarea lucrărilor aferente proiectului „Renovare energetică Liceul Teoretic «Ion Barbu»”, investiție realizată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul Axei de investiții 2 – […]

Citește mai mult...

Sfântul Pantelimon, ocrotitorul medicilor și al bolnavilor, sărbătorit la Spitalul Județean de Urgență Pitești

Sfântul Pantelimon, ocrotitorul medicilor și al bolnavilor, sărbătorit la Spitalul Județean de Urgență Pitești Astăzi, 27 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai creștinătății, ocrotitor al doctorilor, al personalului medical și al celor aflați în suferință. Medic desăvârșit și mărturisitor al credinței creștine, […]

Citește mai mult...

Reținut pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere

Reținut pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 19:30, polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au oprit pentru control, pe DN 73, în comuna Schitu Golești, din județul Argeș, un conducător auto, de 63 de ani, din comuna Mihăești, care se deplasa din direcția Câmpulung spre Pitești. […]

Citește mai mult...