28 de persoane internate la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Mioveni !

 Spitalul COVID din Mioveni a anunțat că începând de marți, 7 aprilie și până astăzi, ora 12.00, la secția de boli infecțioase a Spitalului Mioveni au fost aduse 28 de persoane infectate, dar și suspecte de COVID-19. Cei mai mulți pacienți sunt din Câmpulung, 7 femei cu vârste cuprinse între 40 și 60 de ani și doi bărbați în vârstă de 50, respectiv 53 de ani, toți confirmați cu coronavirus. Celelalte 18 persoane, dintre care 7 sunt suspecte, cu vârste cuprinse între 19 și 54 de ani, au domiciliul în Pitești, Băbana, Pietroșani, Valea Bădenilor, Tigveni și Recea, iar ceilalți 8 confirmați cu vârste cuprinse între 40 și 68 de ani, sunt din Godeni, Bughea de Sus, Bughea de Jos, Albești, Mioarele, Mioveni, Lăzărești, Moșoaia.

Anunțul a fost făcut de Spitalul Orășenesc Mioveni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...