Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi a depus plângere penală în cazul elevului de la școala I.L Caragiale din Piteşti

CEDCD a depus astăzi plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru infracțiunile de șantaj și incitare la ură sau discriminare, împotriva a patru părinți care au înțeles să își folosească propriii copii și colegii acestora ca instrumente de ură împotriva unui copil cu dizabilități”, se arată într-un comunicat al CEDCD.
Președintele CEDCD, Mădălina Turza, a declarat că infracțiunea de incitare la ură și discriminare împotriva unui copil pe criteriul dizabilității, dublată de propagarea de mesaje de intoleranță, umilire, ură și denigrare în spațiul public, reprezintă „un atac la dreptul la demnitate” nu numai al minorului în cauză, ci a întregii categorii de copii cu dizabilități din România, faptă pentru care cei responsabili trebuie să răspundă penal.
CEDCD menționează că, într-o ședință a autorităților locale și a medicului de familie al elevului, s-a decis ca acesta să fie evaluat medical pentru a se stabili ce formă de învățământ îi este potrivită, „deși certificatul de orientare școlară emis în 2015 îl orientează către învățământul de masă”.
Vă reamintim că elevii unei clase a VII-a de la Școala Generală ‘I.L. Caragiale’ din Pitești au refuzat să intre la ore timp de trei zile, afirmând că nu se simt în siguranță din cauza unui coleg cu probleme medicale, care i-a amenințat în repetate rânduri cu acte de violență. Joi, ei au renunțat la protest, care a fost susținut și de părinți.
 
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Momente înălțătoare, emoție și bucurie la Albota: A fost sfințită noua biserică din Cerbu

„Din cenușa unei mari încercări s-a născut #speranța unui nou început. După ce a fost mistuită de flăcări chiar în ziua de Crăciun a anului 2024, #biserica din satul Cerbu, comuna Albota, a fost reconstruită, iar astăzi, 25 octombrie, s-a săvârșit sfințirea noului lăcaș de cult, cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte […]

Citește mai mult...

Nicolae Georgescu, semnal de alarmă privind violența din școli și pierderea respectului față de profesori

Nicolae Georgescu, directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești și fost deputat PSD de Argeș, atrage atenția asupra unei probleme tot mai îngrijorătoare din sistemul educațional românesc: violența din școli și diminuarea respectului față de cadrele didactice. Într-o amplă analiză publicată pe pagina sa de Facebook, acesta vorbește despre cauzele conflictelor din mediul școlar, presiunile […]

Citește mai mult...

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...