Primarul Dan Stroe- În plină criză unii nu știu decât să vorbească în scop electoral

Primarul comunei Bradu, Dan Stroe a rămas ținta favorită a unora care au anunțat că vor să candideze pentru locul de primar al comunei, chiar și în plină criză sanitară. Deși a anunțat încă de acum câteva zile că se fac deja lucrări de igienizare și dezinfecție a comunei, apar mesaje false care susțin contrariul. Iată care este poziția primarului comunei Bradu față de toți cei care încearcă să dezinformeze.

„Din păcate, în condițiile în care nici măcar nu se știe când vor mai fi alegerile locale, unii încearcă să profite electoral de criza coronavirusului. Orice ar face autoritățile, le pute, cum se spune! Mai mult, unii induc în eroare opinia publică, așa cum procedează și fostul primar din Bradu, Florin Frătică, cel care solicita de zor mai zilele trecute să se facă urgent dezinfecția în comună. Ori, primăria deja comandase soluțiile necesare! „Încă de săptămâna trecută am întrunit comitetul local pentru situații de urgență, iar una dintre deciziile luate a fost aceea de dezinfectare a domeniului public, cu o soluție specială agreată de DSP, cu hipoclorit diluat. Am ținut legătura cu cei de la Oltchim încă de săptămâna trecută și am așteptat publicarea în Monitorul Oficial licența lor pentru a putea comercializa acest produs. M-a sunat directorul comercial de la Oltchim luni, iar marți am lansat comanda. Ieri am luat 20 de rezervoare, iar astăzi luăm alte 20 de rezervoare – în total 40 de tone. Este o cantitate suficientă pentru a dezinfecta tot ce înseamnă străzi pe domeniul public din comuna Bradu”, ne-a declarat primarul Dan Stroe. Așadar, unii vorbesc doar să se afle în treabă și doar cu scop electoral, în loc să pună mâna să ajute concret!”, a precizat primarul Dan Stroe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...