Primarul Panţurescu în izolare doar două zile

Primarul oraşului Curtea de Argeş, Constantin Panţurescu a intrat în izolare după ce DSP l-a anunţat că pe 11 martie a avut o întâlnire cu o persoană diagnosticată cu COVID 19. El pretinde că Direcţia de Sănătate Publică Argeş i-a permis să iasă din izolare pe data de 26 martie întrucât, neavând niciun simptom şi trecând deja cele 14 de la întânire, nu ar mai fi nevoie de izolare.

Iată declaraţia primarului Constantin Panţurescu

„Luni, 23 martie, în jurul orei 16.00, reprezentanții DSP mi-au adus la cunoștință faptul că pentru o perioadă de două zile trebuie să stau în izolare la domiciliu. Doar două zile deoarece întâlnirea mea cu persoana diagnosticată pozitiv a avut loc în data de 11 martie, iar perioada de incubație este de 14 zile. Perioadă care se încheie până la data de 26 martie!

Vă subliniez, această decizie s-a datorat faptului că specialiștii au efectuat o anchetă epidemiologică, au constatat că în data de 11 martie am avut o întâlnire de lucru cu două persoane (care nu sunt din municipiul Curtea de Argeș) iar una dintre aceste două persoane a fost diagnosticată pozitiv cu COVID-19. 
Întâlnirea de lucru a durat maxim 20 de minute, timp în care am păstrat distanța de minim 1,5 m și totodată nu am avut contact fizic cu niciunul dintre aceștia (strângere de mână), având în vedere că fac parte dintre persoanele care respectă măsurile impuse la nivel național pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
Referitor la zvonurile din spațiul public vă asigur că nu am avut niciun contact cu domnul director al Bibliotecii Municipale sau soția dumnealui. „

Se pare că autorităţile statului nu comunică deloc între ele. Juristul Spitalului Gerota a fost şi el asimptomatic deşi testul a confirmat contaminarea cu COVID19. El a stat în izolare toată perioada de 14 zile. Nu există informații potrivit cărora primarul Panțurescu ar fi fost testat și ar fi ieșit negativ .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...