Strigăt de disperare al unui primar din Argeș

Se vede treaba că pandemia pe care, de altfel, Organizația Mondială a Sănătății a tot pus-o în discuție în ultimii ani, prevăzând o astfel de situație, scoate în fața opiniei publice românesți totala incapacitate a instituțiilor statului de a conduce. Ne aduce în față un sistem care pare bizar că a funcționat, chiar și tărăș-grăpiș, acțiuni ale politicului egale cu atentatul la siguranța națională. Medici, polițiști, jandarmi și o grămadă de alte categorii, au fost aruncate în mod criminal cu mâinile goale într-un război în care oricine poate fi învins. Se aud tot mai multe strigăte de disperare, strigăte de ajutor din toate părțile, căci acești oameni care sunt scoși la înaintere de niște politicieni care stau la adăpost, sunt pur și simplu oameni de sacrificiu.

Primaruil comunei Bălilești, Cătălin Turturică strigă și el la oamenii Prefecturii Argeș, instituția Guvernului în teritoriu și pricipal actor în această situație, în disperare de cauză. El spune că polițiștii au fost trimiși în prima linie fără niciun fel de echipament de protecție, fiind pe post de momeală întru-un război al virusurilor.

Nu numai că nu li se dau echipamente de protecție, dar au și ipocrizia de a le aduce măști de bumbac total inutile doar pentru a lăsa opiniei publice impresia că le pasă de acești oameni. Se întâmplă cu polițiștii d ela Stîlpeni, așa cum atrage atenția cu disperare primarul Turturică, care îl mai anunță pe prefectul care nici nu prea mai comunică cu nimeni, că, comuna Bălilești se află în pericol dacă nu se intervine urgent, iar urgent, spune primarul comunei, înseamnă ore și nu zile sau spătămâni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...