
Președintele Klaus Iohannis s-aadresat azi din nou românilor. Șeful statului a ținut să transmită un mesaj special vârstnicilor, foarte vulnerabili în fața îmbolnăvirii cu COVID-19.
“Din nefericire, inevitabilul s-a produs și țara noastră se confruntă cu situația tragică a primelor decese în contextul infectării cu noul coronavirus. Sunt cu sufletul alături de familiile îndoliate și le transmit condoleanțe și putere în aceste momente dramatice.
Toate datele o arată – și situația de până acum din România o confirmă – noul coronavirus are o particularitate aparte și poate fi letal într-o proporție mult mai mare pentru persoanele în vârstă față de cele tinere.
Dragi pensionari, nu vă expuneți inutil unui risc uriaș!
Limitați orice deplasare în afara domiciliului, cu excepția celor de strictă necesitate! Este singura cale prin care puteți să vă protejați și să îi protejați și pe ceilalți de boala și suferința pe care le provoacă acest virus.
Dragi români, într-o cumplită ironie a sorții, a-i ajuta pe ceilalți înseamnă astăzi și în săptămânile care vor veni a sta departe de ei. Să avem, așadar, în aceste zile mare grijă de părinții și bunicii noștri, dar de la distanță.
Urmează săptămâni critice, care vor pune la grea încercare toate capacitățile statului, dar și rezistența noastră morală și emoțională”, a spus președintele Iohannis.



