Un nou program pentru facilitarea accesului la credite al IMM-urilor

Întreprinderile Mici și Mijlocii din România vor avea la dispoziție Programul Operațional Inițiativa pentru IMM-uri (POIIMM), după ce Guvernul a adoptat astăzi, printr-un Memorandum, conținutul Acordului de Finanțare, Acordului între Creditori și Contractului de Gaj. Documentele urmează să fie semnate de către viceprim-ministrul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice. 

Inițiativa pentru IMM-uri 2014-2020, în valoare de 100 de milioane de euro, este un program destinat să faciliteze accesul la credite, prin oferirea unei rate de garantare de până la 80%. Prin intermediul acestui program se vor acorda garanții neplafonate ce vor avea destinatari finali IMM-urile non-agricole din mediul urban și rural, pentru acele activități care nu sunt finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Instrumentul de garantare neplafonată are ca scop îmbunătățirea accesului la finanțare pentru IMM-uri, prin generarea unui număr suplimentar de portofolii de finanțare, determinând implicit creșterea numărului de IMM-uri beneficiare de finanțare. Utilizarea mai largă a instrumentelor de partajare a riscurilor, precum și folosirea fondurilor UE pentru a garanta parțial portofoliile de credite pentru IMM-uri permit generarea unui efect de pârghie în ceea ce privește volumul de creditare pentru IMM-uri. Astfel, întreprinderile mici și mijlocii devin mai atractive și mai credibile pentru obținerea creditelor.

Acest program cu finanțare europeană va acoperi atât regiunea București-Ilfov, cât și celelalte șapte regiuni și se estimează că va fi lansat către IMM-uri începând cu prima parte a anului viitor. Autoritatea de Management a Programului funcționează la nivelul MDRAP.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...