Primarul din Bradu ia măsuri de protecție a populației din comună

Primarul comunei Bradu, Dan Stroe a decis efectuarea unor ample dezinfecții la nivelul principalelor instituții care sunt frecventate de oameni. Este vorba despe Căminul Cultural, Baza Sportivă. Poliția Locală, mijloacele de transport în comun, stațiile de maxi-taxi, primăria și zonele din preajma izvoarelor. Toate acțiune de dezinfecție sunt efectuate pe data de 17 martie.

Primarul Dan Stroe a anunțat și o serie de măsuri de protecție și autoprotecția populația .

Astfel-
– începând cu data de 16 martie se suspendă audiențele și activitatea comisiei de fond funciar;
– accesul în Primărie se va face pe baza legitimării;
– accesul în Primărie va fi restricționat – câte o persoană în instituție;
– cei care intră în Primărie vor fi obligați să se dezinfecteze pe mâini;
– se suspendă toate activitățile în Baza Sportivă și la Căminul Cultural;
– astăzi, pe raza comunei Bradu nu mai există în evidența DSP Argeș nicio persoană monitorizată și izolată la domiciliu;

„Vă sfătuiesc să adresați cererile, sesizările și informațiile către Primăria Bradu prin intermediul numărului de telefon 0248279412 sau pe adresa de mail bradu@ag.e-adm.ro. Dacă doriți să luați legătura cu Poliția Locală, o puteți face la numărul de telefon 0762009981.

Evitați deplasările inutile și spatiile aglomerate.

Informați-vă doar din surse oficiale.” – a anunțat primarul comunei Bradu, Dan Stroe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Cătălina Porumbel de la Antena 3 o face praf pe Alina Gorghiu: “Greu cu limba română!”

Cătălina Porumbel (Antena 3) a comentat ironic o postare a deputatei Alina Gorghiu, președinte al PNL Argeș: “Greu cu limba română” Șefa PNL Argeș scria că oamenii sunt “satului de incertitudini”. Voia să spună “sătui de incertitudini”. “ “Am discutat la ședință despre propunerea de premier desemnat, Eugen Tomac, despre situația politică, despre tensiunea socială, […]

Citește mai mult...

Eugen Tomac, desemnat premier al României

Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat joi, 4 iunie 2026, pe Eugen Tomac pentru funcția de prim-ministru, în urma consultărilor politice desfășurate la Palatul Cotroceni în vederea formării noului Guvern. În vârstă de 44 de ani, Eugen Tomac s-a născut la 21 iunie 1981 în localitatea Babele, raionul Ismail, regiunea Odesa, pe teritoriul actual al […]

Citește mai mult...

Vernisaj – workshop la Muzeul Golești

Muzeul Golești a fost , în ultimii ani și continuă să fie, punctul forte de al culturii argeșene, polul de putere culturală și o instituție remarcabilă. S-a evidențiat în țară și în străinătate, a venit în fața publicului cu evenimente și manifestări culturale de excepție și continuă să impresioneze publicul educat și consumator de cultură […]

Citește mai mult...