„Fără votul parlamentarilor PSD, România s-ar fi confruntat cu un adevărat dezastru! În condițiile în care de la Cotroceni se transmit informații diluate, fără fermitate, iar PNL a fost partidul cu cei mai mulţi absenţi la votul pentru învestirea Guvernului Orban 3, PSD a avut cea mai mare prezenţă.
Fără mobilizarea PSD, România nu ar fi avut un guvern stabil, iar criza politică declanșată de obsedia lui Iohannis și a PNL pentru anticipate s-ar fi adâncit, ceea ce ar fi fost un dezastru pentru perioada actuală când avem nevoie de un Guvern cu puteri depline pentru a limita efectele pandemiei de coronavirus. Paradoxal, PNL e pe ultimul loc la prezență, deşi premierul e liberal.
Dând dobadă de responsabilitate și maturitate politică, PSD şi-a făcut datoria și a salvat, practic, țara. Aleșii social-democrați au mers la vot în Parlament şi au votat pentru învestirea unui guvern cu puteri depline deoarece, în situația de față, nu mai este loc de bătălii politice. Bătălia cu virusul este mult mai importantă!”. transmite PSD Argeş într-un comunicat
Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]
Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere. „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]
Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]