Gelu Tofan: Membrii Biroului Politic al PNL Argeș nu intră în izolare!

Purtătorul de cuvânt al PNL Argeș, Gelu Tofan, dezminte unele informații apărute în spațiul public. Deși președintele PNL Argeș, Adrian Miuțșescu, s-a autoizolat la domiciliu, măsura nu va fi urmată și de colegii din Biroul Politic Județean al partidului.

După declarațiile lui Gelu Tofan, Adrian Miuțescu s-a întâlnit azi doar cu prefectul Emanuel Soare. Cum acesta lucrează la București, ca președinte AVAS, nu a mai intrat în contact cu cei din Biorul Județean al PNL Argeș de cel puțin o săptămână de zile. Motriv pentru care, după prerea lui Tofan, nu ar trebui să existe îngrijorări.

Oricum, președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, a fost testat pentru infectarea cu coronavirus chiar în clădirea Prefecturii, așa cum v-am informat mai devreme. 

Andri Irimia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...