Georgeta Janță, președintele Alternativa Dreaptă Argeș: “Să-i trimitem la locul lor pe incompetenții și pe traseiștii politici”

Președintele organizației județene a partidului Alternativa Dreaptă, Georgeta Janță, îndeamnă argeșenii să nu uite ce se întâmplă în aceste momente pe scena politică. Se fac gesturi de o iresponsabilitate totală, în condițiile în care România se confruntă cu pandemia de coronavirus. Se fac transferuri spectaculoase, inclusiv în Argeș, între partidele de stânga și cele de dreapta. Georgeta Janță consideră că electoratul trebuie să taxeze astfel de gesturi.

“Unionistul George Simion vorbea aseară despre ajutorul dintre oameni, vorbea despre cat de greu este să trecem prin aceasta amenințare a virusului. Îndemna la calm și la prudență dar și la coborârea privirii asupra celor aflați în greutăți. Acest om chiar merită respectul nostru. Din păcate sunt prea puțini asemenea oameni, demni și cu frică de Dumnezeu. Iar oportuniștii politici profită și de acest mare necaz prin care noi toti trebuie să trecem și debitează care mai de care absurdități. Oameni buni, anul acesta este decisiv! Haideți să ne unim noi toți, cei care nu am făcut politică până acum, să-i trimitem la locul lor pe incompetenții și pe traseiștii politici”, susține Georgeta Janță.

Andri Irimia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...