Poliția Locală Pitești vrea contact de la distanță

Poliția Locală Pitești a decis că trebuie să se protejeze și să nu mai vină în contact cu oamenii. Ca urmare, conducerea instituției a transmis o informare potrivit căreia orice sesizare se poate face doar online sau telefonic .

Activitățile compartimentelor care au relații cu publicul (Relații Publice, Registratură, Dispecerat) se vor desfășura cu precădere în mediul online. ”Pe această cale, solicităm tuturor cetățenilor să transmită cererile, petițiile, sesizările, telefonic (0248 210230/0348911) sau prin intermediul poștei electronice (e-mail, site, Facebook)”, transmit reprezentanții Poliției Locale Pitești.

Sperăm că nu-i vor trata tot de la distanță și pe contravenienți sau infractori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...