Adrian Miuțescu: „PNL Argeș are 35%. Nici pesediștii nu-l mai doresc pe Dan Manu președinte al CJ”

Președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, spune că în aproximativ 70 dintre localitățile județului au fost organizate sondaje de opinie. După centralizarea rezultatelor, se pare că PNL ar fi cotat cu 35% în cursa pentru Consiliul Județean.

Miuțescu recunoaște că și-ar dori să candideze pentru Parlament, mai ales dacă vor fi alegeri anticipate, iar localele se vor suprapune cu parlamentarele. Liderul PNL Argeș susține că nu se va da înapoi nici de la o candidatură pentru președinția Consiliului Județean Argeș, dacă partidul i-o va cere.   

„Dacă alegerile nu vor fi suprapuse și președintele partidului mi-o va cere, nu mă voi da la o parte de la candidatura la CJ. Dar obiectivul meu principal este să pot să-i ajut pe argeșeni din Parlament. Am știința și capacitatea de a face bine și ca parlamentar, dar și ca președinte CJ. Actualul președinte al Consiliului Județean și-a dezamăgit până și proprii colegi de partid. Nici PSD nu-l mai dorește pe Dan Manu”, a declarat Adrian Miuțescu. 

Vă amintim că acutalul președinte al PSD Argeș, Ion Mînzînă (vicepreședinte CJ), și-a anunțat intenția de a candida la președinția CJ Argeș. Dan Manu se bucură de ultimele luni ca șef al CJ Argeș, lipsa performanțelor nerecomandându-l nici măcar în interiorul propriului partid pentru un nou mandat. 

Andri Irimia 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...