Primăria Pitești caută propuneri și idei: Fii parte din Simfonia Lalelelor 2020!

Simfonia Lalelelor 2020, eveniment devenit o tradiție dragă piteștenilor și care ne reprezintă, ca oraș, în toată țara, de peste patru decenii, va avea loc, așa cum a fost deja anunțat public, în perioada 24 – 26 aprilie.

Organizator principal, Primăria Pitești colaborează cu partenerii implicați anual în desfășurarea manifestărilor ce marchează aceste zile de sărbătoare, dorind ca, de fiecare dată, ediția actuală să aducă un plus de imagine și beneficii municipiului Pitești, prin tot ceea ce festivalul florilor reprezintă: frumusețea lalelelor ce au devenit parte din supranumele orașului, bucuria copiilor și a părinților care își manifestă, prin Parada Tineretului, dragostea pentru locul în care trăiesc, mulțimea vizitatorilor care, an de an, revin în Pitești în timpul festivalului, special pentru Simfonia Lalelelor și pentru cea mai mare expoziție dendro-floricolă cu vânzare din țară, menținerea și crearea de noi relații cu orașe din întreaga lume, prin găzduirea delegațiilor străine ce duc mai departe, în țările din care vin, experiențe pozitive și amintiri frumoase despre Pitești, contribuind, astfel, la promovarea orașului nostru, și, nu în ultimul rând, atmosfera de sărbătoare a comunității, pe care orice piteștean o simte și de care se bucură mai ales cei ce iau parte la spectacolele și activitățile speciale ale acelor zile.

Simfonia Lalelelor a ajuns la o maturitate care îi oferă avantajul de a beneficia de experiența tuturor edițiilor anterioare, dar și oportunitatea de a trece la un alt nivel, devenind un eveniment al comunității zilelor noastre, prin implicarea tuturor celor care doresc să participe, real, la modul în care va fi organizat festivalul-emblemă al Piteștiului.

Astfel, municipalitatea adresează cetățenilor municipiului Pitești invitația de a trimite propuneri, idei și oferte de voluntariat, toate acestea în legătură cu schimbările pe care le doresc sau le consideră benefice pentru o mai bună organizare a festivalului Simfonia Lalelelor, ediția anului 2020.

Propunerile piteștenilor pot fi trimise online, pe adresa de e-mail a instituției, primaria@primariapitesti.ro, sau sub formă de comentariu la această postare, începând de astăzi, 2 martie 2020, până la data de 8 martie 2020, urmând ca acestea să fie centralizate și analizate de către personalul implicat în organizarea evenimentului. Toate sugestiile vor fi luate în considerare și vor fi anunțate schimbările adoptate în programul festivalului din acest an, ca urmare a implicării celor ce vor dori să fie parte din cel mai cunoscut eveniment al Piteștiului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...