
Secretarul general al PSD Argeș, Simona Bucura Oprescu, susține că social-democrații argeșeni și-au desemnat candidații pentru primării în 45 de localități. Ea crede că PSD va câștiga alegerile în județ.
“Am avut ȋn ultima lună o perioadă destul de plină la PSD Argeș. Am fost, împreună cu colegii din BPJ, în 45 de localități. Ne-am ales conducerea organizațiilor și candidații pentru primării. Sunt convinsă că PSD va câștiga alegerile în Argeș. Au fost sălile pline, candidații noștri au susținere majoră”, a declarat Simona Bucura.



