Primar către prefectul Soare: “Mi-ați distrus visul copilăriei mele!”

Alegerea taberei din Nucșoara pentru amenajarea unui centru de carantină (pentru cei suspecți de conronavirus) a provocat nemulțumirea primarului de acolo și a localnicilor. Astăzi, la Colegiul Prefectural, primarul Dumitru Voicu, din Micești, a pozat în “avocatul” celor din Nucșoara, adresându-se prefectului. Mai în glumă, mai înserios, prefectul Emanuel Soare a fost “acuzat” că “pătează” imaginea taberei de acolo.

“Domnule profesor prefect, e bine? Ați spus despre Nucșoara că acolo nu este niciun risc. Există un vis moral, în primul rând. Dvs mi-ați distrus visul copilăriei mele, am fost în prima tabără la Nucșoara. Sunt atâtea unități militare în această țară care puteau să fie amenajate și dotate pentru aceste amenințări.

Eu nu sunt apărătorul comunei Nucșoara, dar trebuie să aveți în vedere că concetățenii noștri primesc altfel aceste locații. Eu pentru o intrare în comună am avut o revoltă populară. vreau să evităm aceste revolte ale cetățenilor”, a spus primarul Voicu.

Andri Irimia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...