Odele pentru conducătorul iubit se transmit din generație în generație

Pare aproape odios felul în care tinerii care au intrat în politică se manifestă față de cei în funcții. Au învățat repede lingușelile și fac ode conducătorului iubit. Și nu, nu e vorba despre comuniștii ascunși prin cine știe ce cotloane și chiar de tânărul  Dragoș Predescu. Acesta este unul dintre „puciști” și a fost exclus din PNL Argeș.

Judecați singuri postarea acestui tânăr care crede că susține doctrinele liberale.

„Felicitări, domnule prim-ministru Ludovic Orban pentru responsabilitatea şi înțelepciunea de care ați dat dovadă ca urmare a unei decizii politice, injuste, nedrepte dată de o Curte Constituțională înroşită de PSD. Mai rar vedem sau întâlinim, în România de azi, un asemenea om politic.

Klaus Iohannis şi Ludovic Orban sunt oamenii politici de stat ai României care, astăzi, se chinuie să scoată țara dintr-un blocaj generat de PSD”, susșine Predescu.

Dacă citea Constituția ar fi observat singur că de fapt chiar conducătorii lui iubiți generează crize politice fără să le pese de consecințele pe care le au asupra oamenilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...