Mioveni!Atenţie la arderea vegetaţiei uscate! Incendiile reprezintă un pericol pentru viaţă, bunuri materiale şi mediu!

Nerespectarea măsurilor specifice la efectuarea arderilor de vegetaţie uscată, mirişti şi resturi vegetale poate avea consecinţe grave asupra comunităţii prin pierderi de vieţi omeneşti, importante pagube materiale şi afectarea mediului înconjurător. Cunoaşterea şi respectarea strictă a acestor măsuri este soluţia cea mai simplă şi mai puţin costisitoare, precum şi o obligaţie morală şi civică a fiecărui cetăţean.

Amintim că marți, 25 februarie 2020, peste 10.000 metri pătrați de teren au ars în Colibași, în zona DN73E, focul fiind cu greu stăpânit de forțele de intervenție.

Pentru a evita eventualele evenimente de acest gen în care ar putea fi implicaţi, Primăria Mioveni şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş, transmit cetăţenilor următoarele recomandări privind prevenirea incendiilor de vegetaţie uscată.

Pentru igienizarea terenurilor prin ardere, cetăţenii au obligaţia de a solicita şi obţine, de la autorităţile competente, permis de lucru cu focul (obţinut de la Primărie) şi o aprobare de la Agenţia de Protecţie a Mediului. Este exceptată de la această obligaţie arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale în cadrul gospodăriilor cetăţeneşti, dar cu respectarea strictă a măsurilor generale de stingere a incendiilor.

În perioadele de caniculă şi secetă prelungită, arderea de mirişti, vegetaţie uscată şi resturi vegetale este interzisă.

Arderea miriştilor şi a resturilor vegetale este strict interzisă dacă nu se impune ca o măsură de carantina fitosanitară, pentru prevenirea răspândirii unor boli sau dăunători specifici.

Arderea miriştii se face cu respectarea următoarelor prevederi generale:

a) condiţii meteorologice fără vânt;

b) parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate;

c) izolarea zonei de ardere faţă de căi de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate;

d) desfăşurarea arderii numai pe timp de zi;

e) asigurarea până la finalizarea arderii a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii;

f) asigurarea pentru suprafeţe de ardere mai mici de 5 ha a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare;

g) asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne de apă, a mijloacelor de tractare şi a personalului de deservire.

h) stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii;

i) interzicerea acoperirii cu pământ a focarelor.

Pentru arderea resturilor vegetale, gunoaielor, deşeurilor şi a altor materiale combustibile fără obţinerea permisului cu foc şi/sau fără luarea măsurilor pentru împiedicarea propagării focului la vecinătăţi, cetăţenii (proprietarii de terenuri) sunt pasibili de sancţiune contravenţională cuprinsă între 1.000 şi 2.500 lei.

Permisul de lucru se poate obţine de la sediul Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă Mioveni, situat la adresa: Strada B-dul Dacia, Şcoala Veche, etajul I, cu următorul program pentru eliberarea permiselor de lucru cu focul:

• Luni – Joi, orele 08:00 – 16:00

• Vineri, orele 08:00 – 14:00.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pitești: NU depozitați deșeurile menajere, generate în casă, în/lângă coșurile stradale!​

Pitești: NU depozitați deșeurile menajere, generate în casă, în/lângă coșurile stradale!​ ​ Echipele secției de salubritate stradală din Pitești găsesc adesea pungi sau saci plini cu deșeuri menajere aruncate lângă coșurile stradale sau îndesate temeinic în coșurile amplasate pe căile de circulație publică – aceste deșeuri nu își au locul aici. ​ Coșurile stradale sunt […]

Citește mai mult...

Recepție la finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului Renovare energetică – Liceul Tehnologic „Dacia”

Recepție la finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului Renovare energetică – Liceul Tehnologic „Dacia” Astăzi, 23 iulie 2026, Primăria Municipiului Pitești anunță recepția la finalizarea lucrărilor aferente proiectului <>, investiție care contribuie la creșterea eficienței energetice a clădirii, la reducerea consumului de energie și la îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a procesului educațional. Valoarea finală a contractului […]

Citește mai mult...

Încă două cartiere din Municipiul Pitești beneficiază de sistemul de colectare selectivă pe 5 fracții

Încă două cartiere din Municipiul Pitești beneficiază de sistemul de colectare selectivă pe 5 fracții Astăzi, 23 iulie 2026, Municipiul Pitești recepționează încă 11 platforme moderne cu containere îngropate, prin care sistemul de colectare selectivă pe 5 fracții este extins în cartierele Tudor Vladimirescu și Frații Golești, precum și în zona Complexului Montanstar – strada […]

Citește mai mult...