Doru Georgescu: „Nu vrem să dezamăgim, desemnăm cei mai gospodari candidați”

Consilier local PNL în Curtea de Argeș și responsabil de zona de nord a județului, Doru Georgescu spune că argeșenii își doresc candidați care să-i reprezinte cu cinste și care să ajute la dezvoltarea comunităților locale. Georgescu susține că PNL nu îi va dezamăgi, acum lucrându-se, pe ultima sută de metri, pentru finalizarea desemnării candidaților la Primării și Consiliile Locale. 

„Asist cu mare mâhnire la circul din Parlament, în care politicienii anumitor partide fac front comun împotriva intereselor cetățenilor, împotriva statului de drept și împotriva integrării României în rândul statelor europene, susținuți cu mare iresponsabilitate de Curtea Constituțională. Cred că în aceste momente avem mare nevoie de oameni politici care urmăresc viitorul României. Aceste dispute nu au făcut decât să pierdem 30 de ani de așa-zisă democrație. V-am redat din nemulțumirile cetățenilor din zona de nord a județului, inclusiv Curtea de Argeș.

Aceștia își doresc, în număr mare, să se alăture organizației noastre, în vederea desemnării celor mai gospodari candidați pentru alegerile locale. Sondajele efectuate în zonă ne creditează cu un procent foarte bun. Nu vrem să dezamăgim încrederea cu care ne creditează argeșenii, pentru noi cetățeanul este prioritatea numărul 1. Sunt ferm convins că în localitățile în care am desemnat candidații, aceștia sunt susținuți de majoritatea cetățenilor. Suntem într-un continuu dialog cu oamenii în vederea finalizării acțiunii de desemnare a candidaților. Aceștia își susțin candidatura prin proiecte concrete pentru dezvoltarea localităților, pe care trebuie să le ducă la îndeplinire în mandatul lor. Cred că abia acum putem vorbi despre normalitate și sunt convins că vom fisprijiniți de alegători”, ne-a declarat liberalul Doru Georgescu.

Andri Irimia 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...