ISU Argeș a intrat în alertă ca urmare a codurilor de vreme rea emise de ANM

De codul roșu al ANM sunt vizate localitățile : Aninoasa, Sălătrucu, Arefu, Corbi, Corbeni, Cicănești, Cetățeni, Stoenești, Bughea de Sus, Bughea de Jos, Nucșoara, Domnești, Berevoiești, Albeștii de Mușcel, Lerești Brăduleț,  Valea Mare Pravăț, Rucăr, Dâmbovicioara, Dragoslavele, Câmpulung Mușcel, Curtea de Argeș, Albeștii de Argeș, Valea Danului, Valea Iașului.

ISU Argeș precizează că au fost transmise înștiințări către Comitetele Locale pentru Situații de Urgență în vederea instituirii serviciului de permanentă la sediile autorităților publice locale și monitorizarea evoluției situației, iar la nivel județean este activată grupa operativă a ISU Argeș și Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției.

Pompierii argeșeni sunt pregătiți să acționeze în sprijinul populației, cu mijloacele de primă intervenție, dacă situația o va impune.

Pentru a preveni pe cât posibil situațiile grave ISU Argeș vă recomandă –

Evitați pornirea la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar, dacă deplasarea este absolut necesară, să va informați, în prealabil, dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

Înainte de plecare, asigurați-vă că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip etc.).

Urmăriți la posturile radio/tv buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor centrale şi locale.

Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și App Store.

Rugăm populația să ia măsuri de autoprotecție și să semnaleze urgențele la 112.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pitești: NU depozitați deșeurile menajere, generate în casă, în/lângă coșurile stradale!​

Pitești: NU depozitați deșeurile menajere, generate în casă, în/lângă coșurile stradale!​ ​ Echipele secției de salubritate stradală din Pitești găsesc adesea pungi sau saci plini cu deșeuri menajere aruncate lângă coșurile stradale sau îndesate temeinic în coșurile amplasate pe căile de circulație publică – aceste deșeuri nu își au locul aici. ​ Coșurile stradale sunt […]

Citește mai mult...

Recepție la finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului Renovare energetică – Liceul Tehnologic „Dacia”

Recepție la finalizarea lucrărilor din cadrul proiectului Renovare energetică – Liceul Tehnologic „Dacia” Astăzi, 23 iulie 2026, Primăria Municipiului Pitești anunță recepția la finalizarea lucrărilor aferente proiectului <>, investiție care contribuie la creșterea eficienței energetice a clădirii, la reducerea consumului de energie și la îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a procesului educațional. Valoarea finală a contractului […]

Citește mai mult...

Încă două cartiere din Municipiul Pitești beneficiază de sistemul de colectare selectivă pe 5 fracții

Încă două cartiere din Municipiul Pitești beneficiază de sistemul de colectare selectivă pe 5 fracții Astăzi, 23 iulie 2026, Municipiul Pitești recepționează încă 11 platforme moderne cu containere îngropate, prin care sistemul de colectare selectivă pe 5 fracții este extins în cartierele Tudor Vladimirescu și Frații Golești, precum și în zona Complexului Montanstar – strada […]

Citește mai mult...