Dezbatere reală pe buget la Bradu

Bugetul comunei Bradu a fost dezbătut împreună cu locuitorii localității, care, interesați de locul în care trăiesc s-au prezentat în număr mare. O notă bună atât pentru locuitori, cât și pentru primăria din localitate care a ales să facă o dezbatere reală și nu o pseudo dezbatere așa cum se întâmplă chiar în orașe importante ale județului Argeș. Primarul Dan Stroe a prezentat proiectul de buget și a precizat că Bradu de Jos este una dintre prioritățile anului 2020. Aici, administrația locală dorește să aducă un plus de civilizație și siguranță în viața oamenilor, prin finalizarea lucrărilor la lacul din zonă, realizarea unui zid de împrejmuire a lacului, dar și a unui loc de joacă . De asemenea, primarul Stroe a anunțat că încep lucrările și pe lacul Panduri, acolo unde va fi ,  de asemenea, amenajat un loc de joacă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...