Trei noi săli de sport în Pitești cu finanțare prin CNI

Dintre investițiile pe care Municipiul Pitești le-a propus spre finanțare către Compania Națională de Investiții, trei noi proiecte privind dezvoltarea infrastructurii educaţionale sunt în stadiu avansat al procedurilor premergătoare începerii lucrărilor.

Astfel, proiectele privind ridicarea a două săli de educație fizică școlară, aparținând Școlii Gimnaziale „Nicolae Iorga” (fostă Nr. 5, din centrul oraşului) și, respectiv, Școlii Gimnaziale „Tudor Arghezi” (fostă Nr. 7 din Prundu), se află în procedură de desemnare câștigător la C.N.I. S.A., în timp ce sala de educație fizică școlară a Școlii Gimnaziale „Adrian Păunescu” (fosta Nr. 15 din Găvana) are ca termen final de depunere a ofertelor pentru proiectare și execuție de lucrări data de 30.01.2020.

Valoarea estimată a fiecăreia dintre cele două săli de sport este de 2.087.542 lei fără TVA, fiind compusă din cheltuieli pentru proiectare (adaptare la amplasament) şi asistenţă tehnică a proiectantului – 30.216,00 lei, cheltuieli pentru investiţia de bază – 2.010.679,00 lei şi organizare de șantier – 46.647 lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...