
Deputatul liberal argeșean Dănuț Bica susține că unul dintre obiectivele Guvernului PNL a fost îndeplinit ieri, prin eliminarea pensiilor speciale. Bica spune că a votat bucuros proiectul de lege, pensiile trebuind să se calculeze doar pe principiul contributivității.
“Ieri am votat pentru Proiectul de Lege inițiat de parlamentarii PNL referitor la eliminarea pensiilor speciale, mai puțin cele ale cadrelor militare. Am susținut această inițiativă, deoarece considerăm că pensiile trebuie calculate doar în baza principiului contributivității. Nici o persoană nu trebuie să fie mai specială decât alta! Parlamentarii PNL își fac bine treaba. A fost îndeplinit astfel un alt obiectiv din programul de guvernare al PNL”, a transmis deputatul Dănuț Bica.



