O ziaristă din Argeș a fost jignită și i s-a interzis accesul la conferințele de presă ale PNL doar pentru întrebări legitime privind numirea prefectului fără să îndeplinească condițiile prevăzute de lege

Situație alarmantă pentru libertatea presei, democrație și civilizație în Argeș. Unei ziariste i-a fost interzis accesul la confernițele PNL Argeș doar pentru că întrebările sale lezeau interesele de partid.

Insistența PNL Argeș de a-l numi prefect pe Emanuel  Soare,  deși acesta nu îndeplinește condițiile legale , pare cel puțin bizară, cum la fel de bizar este și modul în care i se pregătește un post de funcționar public pe repede înainte și total netransparent în ciuda faptului că vorbim despre banul public. La fel de ciudat este și faptul că Emanuel Soare, un om apreciat până acum, fiind și prorector al Universității Pitești a acceptat să fie târât într-o ilegalitate.  Interesul public pentru acest subiect este extrem de mare, căci e vorba atât despre funcția de prefect, cât și despre niște manevre care sfidează legea, dar și libertatea presei. Este inadmisibil ca unui ziarist, în persoana Lilianei Costache,de la www.institutiilestatului.ro, să îi fie îngrădit accesul la conferințele de presă doar pentru că slujeste adevărului. Este inadmisibil ca  PNL Argeș să facă abuzuri fără precedent atât în ceea ce privește libertatea presei, dar mai ales în ceea ce privește banul public. De ce nu face public concursul despre care se vorbește că ar fi aranjat de PNL Argeș pentru Emanuel Soare doar ca să-l facă funcționar public ? Orice post la stat este unul public și acest lucru este obligatoriu ca și anunțurile de angajări. Acest aranjament scoate ochii oricărui om care are un minimum de decență. Pentru aceste ilegalități, PNL Argeș face abuzuri fără precedent în istoria post decembristă. De ce e de acord Emanuel Soare să îi fie murdărită întreaga carieră doar pentru niste jocuri și interese de partid? Cum își permite un singur om din partid să arunce PNL Argeș într-o lumină atât de urâtă cum niciun partid nu a avut asupra sa? Sunt întrebări la care liberalii trebuie să răspundă, iar instituțiile statului plătite din bani publici pentru a veghea la respectarea legii sunt obligate să facă lumină în acest caz. Atlfel, putem spune că democrația a fost îngropată de liberali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Parlamentarii sunt chemați din vacanță. Sesiune extraordinară!

Parlamentarii sunt chemați din vacanță. Sesiune extraordinară! Parlamentarii revin din vacanță la începutul săptămânii viitoare. Conducerea Senatului pregătește convocarea unei sesiuni extraordinare în perioada 27-31 iulie 2026, iar documentele obținute de Gândul arată agenda care va intra astăzi pe masa Biroului Permanent, programul de lucru al senatorilor și proiectul de decizie pentru convocarea Sesiunii Parlamentare […]

Citește mai mult...

S-a făcut recepția la finalizarea lucrărilor pentru proiectul „Extindere sistem de management integrat al traficului – lot 3”

S-a făcut recepția la finalizarea lucrărilor pentru proiectul „Extindere sistem de management integrat al traficului – lot 3” Astăzi, 22 iulie 2026, Primăria Municipiului Pitești informează că a fost realizată, în prezența primarului Cristian Gentea, recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Extindere sistem de management integrat al traficului – lot 3”, un proiect […]

Citește mai mult...

ALERTĂ de vreme severă emisă de ANM

Șase alerte de ploi torențiale puternice și vijelii au fost emise de ANM pentru aproape jumătate de țară, până pe 23 iulie. Cel mai sever episod de vreme rea va fi la Tulcea, pentru care ANM a emis cod roșu de furtuni, în vigoare până mâine dimineață, la ora 06.00. Prima alertă meteo, de cod […]

Citește mai mult...