TRADIȚIA SE PĂSTREAZĂ LA MIOVENI!SUTE DE COLINDĂTORI VOR CONCERTA ÎN CENTRU ORAȘULUI

Dintre toate obiceiurile românești, cel care a ajuns să se identifice cu sărbătoarea Crăciunului este colindul, iar în orașul Mioveni tradiția se păstrează în fiecare an.

Astfel, luni, 23 decembrie, de la ora 17.00, sute de colindători din Mioveni însoțiți de preoții slujitori de la bisericile din oraș vor pleca la colindat pentru a vesti bucuria Nașterii Domnului.
Aceștia vor pleca de la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” și vor parcurge Bulevardul Central al orașului în sunetul înălțător al colindelor tradiționale.

După ce vor face un scurt popas muzical pe platoul din centrul civic, toți cei prezenți vor merge în Catedrala „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, unde vor  susține un concert de colinde.

Minunatele colinde autentice românești reprezintă o jertfă rostită și o neîncetată propovăduire vie a adevărului evanghelic pe care poporul român îl păstrează ca pe un odor de mult preț.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...