Şeful de la Finanţe: Mi-am depus mandatul

Chiar dacă se zvonea că Lucreţiu Tudor va mai rămâne o perioadă director interimar la AJFP Argeş, acesta, astăzi, şi-a depus mandatul. Ca să fie clar că nu stă cu mâna întinsă la guvernarea PNL.

 

 „Astăzi, valabilitatea Ordinului 1744/2019 al președintelui ANAF privind numirea mea în funcția de Sef Administratie al AJFP Argeș a încetat și am acționat în acest sens, depunându-mi mandatul în fața colegilor în cursul dimineții. Consider că am deținut o funcție stabilită pe linie politică și că trebuie – în consecință – să fac loc oamenilor pe care îi dorește și pe care îi va desemna actuala coaliție de guvernare. Șeful Administrației Judetene a Finantelor Publice este reprezentantul ministrului de Finanțe în teritoriu și trebuie să aplice politicile fiscale ale guvernului său, așa cum eu am fost reprezentantul Partidului Social Democrat, partid care m-a susținut și al cărui membru sunt. 
Am fost onorat să dețin în ultimii doi ani această poziție și să lucrez alături de colegii de la care mi-am luat astăzi rămas-bun. Ca și domniile lor, cu peste un deceniu experiență în domeniu, eu mă consider un om de finanțe și un fiscalist, iar pentru toate pozițiile pe care le-am dobândit în ultimii 12 ani am susținut concursuri naționale care mi-au permis să acumulez experiență, încredere în forțele proprii și o viziune cât mai completă asupra sistemului fiscal. În poziția deținuta, m-am străduit să acționez permanent în spiritul principiilor care guvernează funcția publică. 
Într-o societate și într-o țară normală, în care valorile morale, educaționale și profesionale nu pot fi pierdute, eu țin să îmi asum acest moment, apreciind că este firesc ca instituția să fie condusă de acum înainte de către o persoană care are susținerea actualei coaliții de guvernare, care înțelege, împărtășește și poate să aplice politicile fiscale specifice guvernului său. 
În ceea ce ii privește pe colegii mei, am încredere că vor demonstra în continuare același profesionalism și aceeași eficiență care au guvernat colaborarea noastră. Le-am explicat și domniilor lor că singurul asumat politic la nivelul acestei instituții am fost eu și că ei sunt profesioniștii – căliți în ani de muncă, experiență și concursuri – care stau și vor sta mereu fundament pentru orice tip de management și orice tip de manager. Am fost onorat să lucrez în fruntea lor, așa cum am fost onorat în egală măsură de încrederea pe care PSD Pitești și mai ales președintele Cristian Gentea au avut-o într-un manager tânăr atunci când m-au girat și m-au susținut necondiționat pentru această poziție. 
Mă înclin cu respect în fața tuturor colaboratorilor fără de care împlinirea mandatului meu nu ar fi fost posibilă, mulțumesc mediului de afaceri, presei și autorităților care mi-au fost parteneri de drum! Să avem sărbători liniștite, încredere în valorile personale și colective și fericire!”, scrie Lucreţiu Tudor pe o reţea de socializare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Reamintire: Campanie de colectare GRATUITĂ a deșeurilor voluminoase și DEEE, în Pitești!

Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna iunie, a doua campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești. Campania se derulează începând de joi, 25 iunie, ora 14:00, până vineri, 26 iunie, ora 13:00. Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile de echipamente electrice și […]

Citește mai mult...

Argeş. Restricții temporare de circulație pe DJ 659

Restricții temporare de circulație pe DJ 659 (Pitești – Bradu – Suseni – Gliganu de Sus – Bârlogu – Negrași – Mozăceni – limita jud. Dâmbovița)! Perioada: 8 iunie – 15 septembrie 2026 Regia Județeană de Drumuri Argeș informează că, în intervalul 8 iunie – 15 septembrie 2026, vor fi instituite restricții temporare de circulație […]

Citește mai mult...

Artistul argentinian Marcos Masetti aduce spectacolul „Slam Dunk” la PISTF 2026

În cadrul ediției 2026 a Pitești Street Theatre Festival, publicul este invitat sâmbătă, 6 iunie, de la ora 19:00, în Piața Primăriei Pitești, la spectacolul „Slam Dunk”, susținut de artistul stradal argentinian Marcos Masetti. Recunoscut pentru stilul său original și pentru energia spectacolelor sale, Marcos Masetti propune un show dinamic, care îmbină jongleriile spectaculoase, momentele […]

Citește mai mult...