Klaus Iohannis, în dialog cu cetățenii: Nimeni nu a reușit să-i îngenuncheze pe români și PSD în veci pururi nu va reuși

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că el nu se află în competiţie electorală cu PSD, ci în război cu acest partid. Motivul războiului cu PSD: social-democraţii au guvernat ”împotriva românilor”.

            Întâlnirea lui Klaus Iohannis cu bistrițenii a avut loc exact la cinci ani de zile după ce șeful statului a câștigat primul mandat, pe 16 noiembrie 2014. Preşedintele României a sosit în centrul istoric al oraşului Bistrița, lângă Biserica Evanghelică, unde a fost întâmpinat de un număr mare de cetățeni și de secretarul general al PNL, Robert Sighiartău, deputat de Bistrița. Șeful statului a fost aplaudat de bistrițeni. Klaus Iohannis a luat orașul la pas, dialogând cu cetățenii și răspunzând urărilor de bun venit: ”Bine v-am găsit, mi-a fost dor”. Bistrițenii s-au fotografiat cu șeful statului sau i-au cerut autografe pe cea mai recentă carte.

            Un biciclist s-a oprit pentru a face o fotografie cu președintele și pentru a-i transmite salutul ”comunității bicicliștilor”. ”Așteptăm cei 47 de kilometri de pistă pe care i-a promis PSD-ul”, a comentat biciclistul, cu referire la restanțele primarului PSD din localitate. ”Poate-i lasă pe liberali la conducere și se vor realiza”, a replicat președintele.

            Primit cu căldură

           În fața sediului PNL, Iohannis a fost primit cu pâine și sare de un grup de femei și bărbați îmbrăcați în frumoasele costume populare din zonă. Președintele a primit cadou un ceas de perete. ”Am avut ca primar la Sibiu un slogan: <<pentru ca treaba să meargă ceas>>, vă doresc și vouă tot așa ceva”, a mulțumit președintele.

            Un cetățeanși-a exprimat revolta față de faptul că România este condusă, în continuare, de comuniști. ”Păi eu ce zic la toate adunările, că PSD 30 de ani numai a stricat!”, i-a răspuns Iohannis.

            De la sediul PNL, șeful statului a mers pe jos, spre sala în care a avut loc întâlnirea cu cetățenii din județul Bistrița-Năsăud, fiind întâmpinat cu căldură de locuitorii orașului. La intrarea în sală, șeful statului a fost așteptat de echipa de robotică a Colegiului Național ”Liviu Rebreanu”. Președintele a stat de vorbă cu aceștia și a făcut o fotografie cu tinerii.

            Klaus Iohannis a dialogat și cu jurnaliștii veniți în număr mare, explicându-le că  la dezbaterea de marţi vor fi abordate ”toate temele de interes” într-o campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale. Candidatul PNL a precizat că la întâlnire vor fi prezenţi politologi, formatori de opinie şi jurnalişti, persoane care sunt ”foarte bine puse în temă”.

            Turul doi trebuie câştigat cu o majoritate covârşitoare

            La reuniunea din Sala Polivalentă au participat 2.000 cetățeni și simpatizanți ai șefului statului. Preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis că turul doi al alegerilor prezidenţiale trebuie câştigat cu o majoritate covârşitoare care să arate PSD-ului unde îi este locul şi anume în opoziţie. ”Eu nu sunt cu PSD într-o competiție electorală, eu sunt cu PSD în război. Noi suntem cu PSD în război. Și asta nu pentru că noi suntem așa, răi, pentru că ei au fost răi cu românii. PSD a guvernat împotriva românilor, PSD a venit la putere cu promisiuni mari și nici nu a ajuns bine în Palatul Victoria și au început să încerce să subjuge justiția, să acapareze marile sisteme publice. PSD a atacat democrația din România. Este inadmisibil, a fost inadmisibil și rezultatul este cel pe care l-au meritat, au fost înlăturați de la putere!”, a declarat șeful statului.

            Klaus Iohannis le-a spus susţinătorilor săi că războiul pe care îl poartă cu PSD nu s-a terminat şi că este important ca, printr-o prezenţă consistentă la urne, să fie câştigată bătălia din 24 noiembrie, pentru turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

            PSD a luptat împotriva românilor

            Președintele a mai afirmat că PSD a guvernat împotriva românilor şi chiar a luptat împotriva cetăţenilor acestei ţări în stradă.  ”Imaginați-vă, guvernul PSD a luptat în stradă la propriu împotriva românilor. Și mă refer, la desigur, la acel 10 august de anul trecut. Inimaginabil, dar până acolo i-a dus mintea să încerce să-i îngenuncheze pe români cu forța. Mare prostie! Cum să-i îngenunchezi pe români cu forța? Nimeni nu a reușit, nimeni nu a reușit să-i îngenuncheze pe români și PSD în veci pururi nu va reuși”, a spus Klaus Iohannis.

            Șeful statului a afirmat că PSD este principalul motiv pentru care România nu s-a dezvoltat aşa cum ar fi trebuit. ”Dar, de stricat, dragii mei, au reușit să strice multe. În ultimii 30 de ani de când ne-am eliberat de comunism, încă nu am reușit să ne eliberăm de tot de comuniști. Deci, în ultimii 30 de ani de când ne-am eliberat de comunism, în realitate, PSD a făcut foarte mult rău României. PSD este motivul principal pentru care România nu s-a dezvoltat mai mult, este motivul principal pentru care România nu s-a dezvoltat mai bine, PSD este motivul principal pentru care 4 milioane de români au plecat din țară fiindcă nu s-au regăsit în sistemele de aici”, a acuzat Klaus Iohannis.

Articol comandat de PNL pentru SC Contra Atac Media Online SRl, MFC31190005

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Mioveni: Informații privind eliberarea cărților de identitate

Mioveni: Informații privind eliberarea cărților de identitate Primăria Orașului Mioveni reamintește cetățenilor că, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (3) din O.U.G. nr. 97/2005, republicată, nu se mai soluționează cereri pentru eliberarea cărților de identitate model 1997. În prezent, S.P.C.L.E.P. Mioveni primește cereri doar pentru: Cartea Electronică de Identitate (CEI); Cartea de Identitate Simplă […]

Citește mai mult...

Salubritate 2000 SA desfășoară campania de colectare a deșeurilor biodegradabile

Primăria Municipiului Pitești le reamintește locuitorilor de la case că, în această săptămână, Salubritate 2000 SA desfășoară campania de colectare a deșeurilor biodegradabile, conform graficului stabilit. În categoria deșeurilor biodegradabile intră resturile de fructe și legume, pâinea și cerealele, zațul de cafea și resturile de ceai, cojile de ouă și de nucă, precum și resturile […]

Citește mai mult...

Anunț important al Spitalului Județean de Urgență din Pitești!

Începând cu data de 28 iulie, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești se va desfășura greva generală organizată la nivel național de Federația SANITAS. Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești îi asigură pe pacienți și pe aparținători că au fost dispuse toate măsurile organizatorice necesare pentru gestionarea urgențelor și menținerea siguranței pacienților, astfel încât […]

Citește mai mult...