Moțiune de cenzură la CJ Argeș: Consilierii PSD și ALDE nu au fost lăsați să voteze!

Proiectul de hotărâre al consilierilor județeni din opoziție (PNL, PMP și PAM) pentru demiterea președintelui CJ Argeș, Dan Manu, a fost amânat! Consilierii județeni PSD și ALDE au părăsit sala, nedorind să participe la vot. În aceste condiții, votul secret nu s-a mai concretizat. Reprezentanții opoziției susțin că președintele Manu s-a temut de anumite voturi împotriva sa din partea colegilor. Opoziția avea 12 membri în sală, fiind nevoie de încă pe atâtea voturi din partea consilierilor PSD și/sau ALDE.

Social-democratul Dan Manu, în maniera cu care ne-a obișnuit, nu a vrut să riște nimic și nu și-a lăsat colegii să voteze. Decizia de a nu a participa la vot a social-democraților a luat prin surprindere reprezentanții opoziției. 

„Sunt surprins, este evident o amânare nejustificată. Este un mod păgubos și inacceptabil de a face politică. Gestul sfidează democrația”, a spus președintele PNL Argeș, Adrian Miuțescu, după ședință.

„Un singur vot de la PSD împotrivă era o mare problemă de imagine. De asta se temeau. Manu rămâne președinte prin unicitatea lui, pentru că este singurul care vrea”, a declarat președintele PMP Argeș, Cătălin Bulf.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

PNL Argeș și-a ales un purtător de cuvânt „de-al casei”. Dragoș Tănase, afaceri de milioane cu primării liberale

PNL Argeș are, începând de săptămâna trecută, un nou purtător de cuvânt. Este vorba despre Dragoș Tănase, liberal cunoscut în organizația județeană, care preia această funcție de la Cătălin Andrei. Potrivit unei investigații publicate de site-ul www.instituțiilestatului.ro, firma administrată de Dragoș Mihai Tănase ar fi obținut contracte în valoare de peste 2,5 milioane de lei […]

Citește mai mult...

Când românii sunt îndemnați să facă economie, Mihai Coteț se laudă cu Untold

Senatorul PNL de Argeș Mihai Coteț pare să fi descoperit o nouă formă de solidaritate cu românii: să le ceară oamenilor să strângă cureaua, în timp ce el se bucură de festivaluri și de „energia incredibilă” de la Untold. Într-o postare pe Facebook, Mihai Coteț povestește entuziasmat despre experiența de la Untold, unde i-a văzut […]

Citește mai mult...

Directorul medical al Spitalului Județean Argeș, Costin Ștefan, va deveni consilier local PSD la Bascov: „Îmi voi pune toată priceperea în slujba cetățenilor”

Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, urmează să depună în perioada următoare jurământul de consilier local PSD în comuna Bascov, după vacantarea unui mandat în Consiliul Local. Potrivit listei de candidați validată la alegerile locale, următorul supleant care va ocupa mandatul este Costin Ștefan. Venirea acestuia în Consiliul Local este privită […]

Citește mai mult...