DJST Argeş vă învaţă ce înseamnă un lider adevărat

Despre ledearship se tot vorbeşte în ultima vreme, se tot vorbeşte dar lipseşte aproape cu desăvârşire din societatea românească.  Ducem lipsă de persoane care să reuşească să coaguleze în jurul unei idei sau în jurul unui obiectiv alţi oameni. Odată cu şansa de a studia în afara ţării au apărut şi primele semnale din zona leadership-ului căci la noi, a fi lider, însemnă şi încă mai înseamnă, omul care comandă, controlează şi dă cu biciul. Timid şi extrem  de lent, noţiunea de lider începe să prindă un nou contur bazat, aşa cum ar fi firesc, pe evoluţia societăţii, viziunea asupra rolului oamenilor în societate, adică trecerea de la comandă şi control la transparenţă şi incluziune căci acestea sunt cuvintele definitorii pentru un lider adevărat.
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeș a iniţiat proiectul „Leadership & Management” care constă în organizarea unui curs privind însuşirea unor cunoştinţe legate de cunoaşterea profilului unui lider, responsabilităţi şi relaţii specifice, abordări ale leadershipului și managementului . 
Cursul, pentru care sunt disponibile 20 de locuri, se va desfăşura în perioada 21 – 23 octombrie si se adresează cu precădere reprezentanţilor ONGT, voluntarilor tineri, cu vârsta cuprinsă între 16 – 35 ani. 
Directia Județeană pentru Sport si Tineret Argeș finanţează cheltuielile pentru organizarea cursului, asigură suportul de curs, diploma de participare şi o masă de prânz pe perioada celor trei zile de desfăşurare. 
Formularul de înscriere se găseşte pe site www.djstarges.ro . Acesta trebuie completat şi transmis până la data de 18 octombrie a.c. pe adresa de e-mail djstarges2015@gmail.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Momente înălțătoare, emoție și bucurie la Albota: A fost sfințită noua biserică din Cerbu

„Din cenușa unei mari încercări s-a născut #speranța unui nou început. După ce a fost mistuită de flăcări chiar în ziua de Crăciun a anului 2024, #biserica din satul Cerbu, comuna Albota, a fost reconstruită, iar astăzi, 25 octombrie, s-a săvârșit sfințirea noului lăcaș de cult, cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte […]

Citește mai mult...

Nicolae Georgescu, semnal de alarmă privind violența din școli și pierderea respectului față de profesori

Nicolae Georgescu, directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești și fost deputat PSD de Argeș, atrage atenția asupra unei probleme tot mai îngrijorătoare din sistemul educațional românesc: violența din școli și diminuarea respectului față de cadrele didactice. Într-o amplă analiză publicată pe pagina sa de Facebook, acesta vorbește despre cauzele conflictelor din mediul școlar, presiunile […]

Citește mai mult...

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...