Liberalii argeșeni, mesaj de Ziua Armatei

Liberalii argeșeni au ținut să depună azi o coroană de flori la cimitirul de onoare din Pitești al eroilor căzuți în cele două conflagrații mondiale. De ziua Armatei Române, delegația PNL Argeș a fost condusă de prim-vicepreședintele Marius Postelnicescu, din ea făcând parte și purtătorul de cuvânt, Gelu Tofan, secretarul Florentin Popa, președintele TNL Argeș, Valentin Deaconescu, doctorul Tiberiu Irimia și vicepreședintele PNL Pitești, Mihai Coteț.

“Este ziua de cinstire pentru eroismul și jertfele prin care oștirea noastră și-a îndeplinit misiunea nobilă de a apăra unitatea națională și integritatea teritorială a statului român. Pe data de 25 octombrie 1944, Armata Română a eliberat ultima localitate românească de sub ocupație străină: orașul Carei. De atunci, data de 25 octombrie rămâne amintirea unei zile de împlinire națională.

Acum, Ziua Armatei Române a devenit simbol. Iar ziua de 25 octombrie a rămas întipărită în memoria noastră ca fiind ziua în care țara își sărbătorește Armata și pe cei care au fost și sunt în slujba ei. Această sărbătoare este dedicată în primul rând militarilor, femei şi bărbați în uniformă, profesioniști adevărați care slujesc țara cu dăruire, în spiritul sacrificiului și al solidarității umane. La mulți ani, Armata Română!”, au transmis liberalii argeșeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Dan Nica, în Parlamentul European: „500 de euro ar costa fiecare familie de români”

Europarlamentarul social democrat Dan Nica, coordonator al Comisiei pentru Industrie, Cercetare și Energie din Parlamentul European, a atras atenția asupra impactului pe care l-ar putea avea în România aplicarea, de la 1 ianuarie 2027, a unui regulament european privind emisiile de metan. Nica susține că fiecare familie din România ar putea suporta costuri de aproximativ […]

Citește mai mult...

Simona Bucura Oprescu: Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și pensia minimă?!

Premierul desemnat, Siegfried Vasile Mureșan, nu știe cât este pensia minimă în România! Întrebat de jurnaliști, acesta a omis să răspundă și s-a bâlbâit. Acesta ar fi primit datele în timp real pe telefon. Întreg momentul a fost surprins de camere.  „Cum poți fi premier când nu știi nici măcar cât sunt salariul minim și […]

Citește mai mult...

Grindeanu: Rămâne cum am stabilit: PSD nu votează Guvernul Mureşan!

Liderul PSD Sorin Grindeanu a reacţionat duminică la informaţii difuzate de Wall Street Journal conform cărora ambasadoarea SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, ar fi sugerat că SUA ar fi fost implicate în demiterea guvernului Bolojan şi la faptul că în spaţiul public acestea au fost corelate cu întâlnirea pe care el a avut-o cu diplomatul […]

Citește mai mult...