
Tradițiile populare românești încântă lumea prin felul în care oamenii timpurilor trecute trăiau într-o armonie perfectă cu natura, cu animalele și cu păsările cerului. Fiecare avea o semnificație și fiecăruia i se atribuiau puteri magice. Anul era împărțit în funcție de anotimpuri, iar sfinții erau cinstiți cu bunăvoință, generozitate și veselie.
Așa se face că de Sfântul Dumitru oamenii considerau că întraga căldură a verii intră în pământ și apar gerurile. Este momentul în care toamna agrară își încheie socotelile cu oamenii și pleacă spre alte tărâmuri. Tot de Sf. Dumitru apare și ritualul focului destinat acestuia. Ajuns până în zilele noastre, Focul lui Sumedru reprezintă un ritual magic care ar putea fi folosit în scop turistic . Unii dintre edilii Argeșului au înțeles importanța tradițiilor în bunul mers al comunității locale.
Astfel, Primăria şi Consiliul Local al comunei Ţiţeşti,va organiza vineri, 25 octombrie, de la ora 16.30, în centrul civic al comunei, un spectacol de muzică populară cu Ansamblul folcloric Brâuleţul şi minitaraful Casei de Cultură Ţiţeşti.
Focul lui Sumedru va fi aprins de primarul comunei Ţiţeşti, la ora 18.30 , fiind urmat de cea de-a doua ediție a “Festivalului gogoșilor”de la Țițești, unde gospodinele comunei se vor întrece în prepararea celor mai bune gogoşi.
Festivalul gogoşilor vine la propunerea consilierul personal al primarului , Argentina Culcuș, cea care știe să vină cu idei inedite la evenimentele culturale ale comunității din Țițești.
Primarul Gheorghe Savu şi Argentina Culcuş,vă așteaptă cu mic cu mare la “Focul lui Sumedru” și “Festivalul gogoșilor” de la Țițești.



