Rămășițele pământești ale Reginei-Mamă Elena au ajuns la Curtea de Argeș. Mâine, ceremonia de reînhumare

Rămășițele pământești ale Reginei-Mamă Elena au ajuns la Curtea de Argeş. Sâmbătă va avea loc ceremonia de reînhumare în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală.

Sicriul cu osemintele Reginei-Mamă Elena a ajuns în ţară vineri dimineaţa, pe Aeroportul Internaţional Otopeni, cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române. Cortegiul funerar s-a deplasat apoi la Palatul Elisabeta, unde sicriul a fost depus pentru scurt timp în Sala Regilor De la Palatul Elisabeta, cortegiul funerar a plecat spre Curtea de Argeş, pe traseul Chitila – Titu – Găeşti – Topoloveni – Piteşti.

Sâmbătă, la ora 13,00, va avea loc ceremonia de reînhumare în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. Familia Regală a anunţat doliu pentru zilele de 18, 19 şi 20 octombrie. Sâmbătă, publicul se va putea reculege și închina la catafalcul Reginei Elena de la ora 8.00 la ora 10.00. Nu vor putea fi depuse flori în catedrală, în jurul catafalcului. Florile vor fi așezate în scuarul din fața Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale (de la intrarea în mânăstire). Principesa Margareta roagă pe toți cei care doresc să aducă o floare, un buchet sau o coroană să aleagă doar flori albe, pentru a simboliza seninătatea și bunătatea Reginei-Mamă.

Regina Elena a murit în Elveţia, în exil, pe 29 noiembrie 1982. Ea și fiul său, Regele Mihai I, au părăsit țara alungați de comuniști, în 1948. Regina Elena a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu A fost publicat un anunț referitor la depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu pentru realizarea unei spălătorii auto self-service în satul Valea Popii. Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu SC DRS DYNAMICS SRL anunță publicul interesat asupra […]

Citește mai mult...

Terenul de sport „San Siro” din cartierul Ceair, din nou funcțional

Articol publicat de ARGESFOCUS.RO – joi, 11 iunie 2026 Primăria Municipiului Pitești anunță finalizarea lucrărilor de reamenajare a terenului de sport situat pe strada Florilor, din cartierul Ceair, cunoscut de comunitate sub denumirea „San Siro”. Acesta este, în prezent, din nou funcțional, după o perioadă în care a fost necesară reluarea amenajării, ca urmare a […]

Citește mai mult...

SVSU Mioveni, locul al II-lea la concursul județean al serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență

Echipa Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Mioveni a obținut locul al II-lea la concursul județean al Serviciilor Voluntare și Private pentru Situații de Urgență, competiție desfășurată astăzi pe Stadionul Municipal din Câmpulung. Rezultatul confirmă nivelul ridicat de pregătire al membrilor SVSU Mioveni, care au demonstrat profesionalism, disciplină și spirit de echipă în cadrul probelor […]

Citește mai mult...