România, Slovacia și Ungaria, campioane la inflație în UE

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost în septembrie 2019 de 0,8%, în scădere faţă de 1% în august, şi de 1,2% în Uniunea Europeană, în scădere faţă de 1,4% luna precedentă. România, Slovacia şi Ungaria au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este tot mai departe de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%. În septembrie 2018, rata inflaţiei în zona euro era de 2,1% iar în UE de 2,2%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România (3,5%), Slovacia (3%) şi Ungaria (2,9%), iar cele mai scăzute în Cipru (minus 0,5%), Portugalia (minus 0,3%), Grecia, Spania şi Italia (toate cu 0,2%). Comparativ cu luna precedentă, inflaţia anuală a scăzut în 20 de state membre, a rămas stabilă în cinci şi a urcat în două ţări membre. Datele pentru Marea Britanie nu sunt disponibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...